E 15 ianuarie, seara, gândurile mele zboară printre picăturile de ploaie.
Dragule, ele mă duc departe.
Printre râsete și zâmbete, plimbări nocturne, până la ivirea zorilor, pe care le vom întâlni acolo unde inimele o să ne ducă, sau picioarele, sau cum acolo se mai spune.
Pentru că în suflet e soare, și pentru că viața e frumoasă.
Și pentru că vreau să zbor, să călătoresc, să văd noi începuturi, dar mereu cu același soare în suflet, chiar dacă afară e frig.
Deoarece nimeni nu poate să ne interzică să visăm, deoarece asta ne face ceea ce suntem.
Pentru că noi ne dăm o definiție și asta importă. Cu adevărat importă.