Presiunea în piept arde,
iar culorile nopții
se îngână
cu pulsația vântului.


Noaptea – în mrejele stelelor,
vântul emană culori
în bătăile surescitate
ale visului.       

Vinul roșu completează
atmosfera posesivă,
iar privirile spre cer,
fac ca totul să pară
posibil.              

Prin maniera noastră
de a fi, dorințele
arătându-ne dependenți.
Suntem ca niște păsări,
care râvnesc
spre alte vieți.

Dar precum, răsăritul
e inevitabil,
ne vom trezi din
reverie.
Dimineața devenind –
punct de nebunie.

Anunțuri

Savurând melodia pianului solitar,

Mă rotesc cu tine-n cercuri.

Nu mai sunt ca altă dată,

Mă încâlcesc în propriile versuri.

Te privesc, și încerc să-ți spun,

Că-mi iau zborul meu, din nou..

E ca un vals, zburdalnic, cred eu,

Dar mai bine singură, decât în doi.

M-ai încuiat, crezând că mă poți ține

Captivă-n a ta privire..

Însă, nu-ți sunt proprietate,

Nici casă nu-ți pot fi…

Poate iubirea ta a arătat ca toate,

Un tumultuos negru-n lunile ce vin.

Iar eu, ca o pasăre în zbor,

M-am abătut de la ai mei poli.

Dragă, îmi întind din nou pânzele,

Și mă întorc la înălțimi,

Mă pot învârti în cercuri,

Într-un dans, mereu divin.

Nu cred să înțelegi, nici nu aștept,

Libertatea mea-i pe veci,

Călăuzind diversele poteci,

Cu răsărituri și chiar apusuri reci…

Știai?…

Știai că mor?
Cu fiece secundă
Mă ofilesc
Pe din-afară.

Știai că fug?
Că fug după timp,
Dar nu-l pot prinde.

Știai că fuga și timpul..
Știai că sunt dușmani,
Doar nu-i poți prinde..

Dar poate tu,
Tu,
Mă vei opri pe-o clipă..
Și poate vor încetini.
Știai?
De ce întreb?
Singură nu știu…

E 15 ianuarie, seara, gândurile mele zboară printre picăturile de ploaie.
Dragule, ele mă duc departe.
Printre râsete și zâmbete, plimbări nocturne, până la ivirea zorilor, pe care le vom întâlni acolo unde inimele o să ne ducă, sau picioarele, sau cum acolo se mai spune.
Pentru că în suflet e soare, și pentru că viața e frumoasă.
Și pentru că vreau să zbor, să călătoresc, să văd noi începuturi, dar mereu cu același soare în suflet, chiar dacă afară e frig.
Deoarece nimeni nu poate să ne interzică să visăm, deoarece asta ne face ceea ce suntem.
Pentru că noi ne dăm o definiție și asta importă. Cu adevărat importă.

– Nu te așteptam să vii..

Tăcerea era apăsătoare. Picăturile de ploaie loveau cu putere fereastra, de parcă erau frustrate. Se observa o lumină palidă care se răsfrângea din camera alăturată. Din cauza ei, ea, putea să observe licăririle din ochii lui. Mii de gânduri zburau prin cap, dar nu putea prinde nici unul, de parcă era absentă. Îl privea insistentă, dorea să vorbească, dar ce? Singură nu putea să înțeleagă. Avea doar sentimentul că-l dorește aproape, că dorește să se cuibărească în ale lui brațe. În brațele unui vechi necunoscut, deoarece asta era el în definitiv.. Și totuși, fiecare trăsătură îi amintea de ceea ce nu a fost să fie. Dorea să respire prin el și să simtă atingerile care îi produceau fiori  pe piele. Înghițea sec, părul îi cădea pe spate, buzele erau însetate, o amețeală îi cuprinse capul.

– Poate pleci? Îmi place să fiu singură între acești patru pereți… Ești doar o amintire, mai bine zis, o fantomă..iar fantomele n-au ce căuta aici.

Trecutul nu face parte din prezent, și toate zâmbetele au rămas acolo, pune-le într-o cutie și arde-le. Fă-le scrum și aruncă-le în aer. Cu un nou răsărit se va înțelege că nu-i atât de rău totul precum pare, iar dacă seara se începe totul din nou, parcurge aceleași instrucțiuni. Într-o zi, va fi mai bine, așa e legea lucrurilor.

Se spune..

O mini concluzie despre vară.

Vara e pe sfârșite, ne-a mai rămas doar câteva zile să le trecem în mapa trecutului. Cred că aș mai fuma o țigară și aș mânca o ciocolată. Dacă ați întreba dacă-s dependentă de aceste două lucruri, răspunsul meu ar fi: Nope, nu sunt.

N-am scris de o mulțime de timp nimic, și când zilele trecute un prieten m-a întrebat dacă mai scriu poezii, I was like: Em, nu. Am și uitat că am avut o tentativă pe data de 22 iunie, și nimeni nu a citit-o (ok, poate doar o prietenă).

Am așa o chestie vara asta, când vreau să spun ceva, îmi vine s-o spun în engleză, uneori și în vise vorbesc în engleză. :))
Și am ajuns la ideea că trebuie să citesc mai mult în engleză, și să încep să scriu în jurnal, și să zâmbesc mai mult, și multe altele. Aș face o listă, dar pentru ce? Viața e imprevizibilă. Precum mi-a spus fratele: ”Du-te și citește-ți cărțile în continuare.” Păi, asta și o să fac.

Multe se schimbă, nici noi nu rămânem cum eram. Poate așa e mai bine, hm?

Surpare.

Toarnă în pahar câteva picături,
Picături de sentimente,
Picături de dragoste pură
Ca să-mi înec tristețea.
Ce spun eu acolo?
Sentimentele de mult îs înecate
În tristețe,
Degrabă nu vedem răsăritul,
Pentru că sufletele-s șterse,
Îs inundate de lacrimi,
Iar ochii nu pot să vadă
Ceea ce a simțit inima odată.